Colectă de alimente în Cercul Preoțesc Câmpie

În perioada Postului Mare, a fost organizată o colectă de alimente  pentru familiile sărace cu mulți copiii, familiile aflate în dificultate, oamenilor vârstnici lipsiți de ajutorul familiei sau a rudelor apropiate, dar și familiilor  afectate de inundațiile produse în decursul acestei luni în Municipiul Dej și în localitățile apropiate.

Părintele Grigore Mureșan, a fost cel care a inițiat această acțiune filantropică, împreună cu preoții din Cercul Preoțesc Câmpie, din Parohiile Țagu, Budești, Miceștii de câmpie cu Filia Fântânița și Parohia Visuia. În urma acestei colecte s-au strâns peste o tonă de alimente.

Mulțumim tuturor credincioșilor care s-au implicat iar Bunul  Dumnezeu să le dăruiască sărbători binecuvântate alături de cei dragi.