Cadouri de suflet pentru vârstnicii nevoiași din Municipiul Dej
Icoana, este Chipul lui Dumnezeu pe pământ și este poarta noastră către ceruri. Elevii din cadrul Școlii Mihai Eminescu din Municipiul Dej, sprijiniți de voluntarii Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Dej și cu binecuvântarea Părintelui Protopop Ioan Buftea, au oferit astăzi o rază de bucurie oamenilor bătrâni, singuri sau fără sprijinul familiei, din cadrul Serviciului socio-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice la domiciliu Dej. Copiii au dăruit câte o icoană pictată pe sticlă, realizată de ei, în cadrul Proiectului ” DIN INIMĂ PENTRU APROAPELE” și câte un pachet cu alimente.
Tot astăzi au mai fost oferite pachete cu alimente, îmbrăcăminte, dulciuri și jucării, copiilor proveniți din familii nevoiașe aflate în evidența Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Dej.
Dorim să mulțumim tuturor sponsorilor și colaboratorilor nostri, care ne susțin în activitățile social-filantropice pe care le desfășurăm!